Însă pe planetă se petrec şi fenomene naturale stranii.
De pildă, un lac din Australia are apă roz, de culoarea gumei de mestecat sau a unui cocktail de căpşuni. Iată ce privelişti stranii:
Bulele de metan prinse în gheaţa unui lac din Canada
Plantele din lacul Abraham din Canada eliberează metanul care îngheaţă. Metanul, un gaz inflamabil, produce efectul de seră, dar, uneori, poate fi elementul artistic de pe suprafaţa unui lac. Lacul artificial a fost creat în 1972 odată cu construcţia barajului Bighorn şi a primit numele lui Silas Abraham, un locuitor din secolul XIX al văii râului Saskatchewan. Pentru orice fotograf care merge pe lac să surprindă frumuseţea toxicităţii există atât riscul ruperii gheţii, cât şi al exploziei metanului.
Cascada Sângelui din Australia
Cascada fost descoperită în anul 1911, la baza Gheţarului Taylor, din Antarctica. Culoarea cascadei este una neobişnuită. Apa se oxidează la suprafaţă şi prinde o nuanţă ruginie. Oamenii de ştiinţă au crezut că apa este colorată de o specie de alge roşii, însă după mai multe teste, s-a conchis că apa e bogată în oxid de fier. În apă există un întreg metabolism anaerobic microbian. Acum 2 milioane de ani, sub gheţar era un lac unde se găseau multe bacterii şi microbi. Microbii au rezistat în apă, pentru că apa conţinea mult fier şi sare. O falie în gheţar lasă apă să iasă la suprafaţă colorată precum sângele, relatează BBC.
Rocile „călătoare” din Valea Morţii, California
Într-o zonă izolată din Parcul Naţional Valea Morţii (Death Valley National Park) din California, mai multe roci bizare, cunoscute sub numele de „călătoare”, se deplasează pe suprafeţe plane, fără ajutorul gravitaţiei. Oamenii şi-au dat seama de existenţa acestor deplasări misterioase întrucât rocile – unele dintre ele cântăresc peste 300 de kilograme – lasă pe sol urme lungi şi adânci. Însă nimeni nu reuşea să explice fenomenul şi să identifice cu exactitate motivul care le făcea pe acele roci să se deplaseze.
De-a lungul anilor, savanţii şi pasionaţii de mistere au furnizat tot felul de teorii pentru a elucida misterul „rocilor călătoare”. Unii spun că rocile sunt deplasate de vânturile puternice sau atrase de câmpul magnetic. Alţii dau vina pe autorii de farse – sau chiar pe extratereştri. Nesatisfăcuţi de aceste explicaţii, mai mulţi cercetători şi voluntari au ataşat în 2011 dispozitive GPS pe 15 roci şi le-au plasat în Racetrak Playa – formaţiunea apărută în urma secării unui lac, unde „rocile călătoare” au fost văzute prima dată. Apoi, ei au aşteptat să vadă ce se întâmplă. Savanţii au aflat astfel că rocile se mişcă doar în anumite condiţii. Mai întâi, apa trebuie să inunde acel fost fund de lac şi să aibă un nivel suficient de ridicat pentru ca baza rocilor să fie înconjurată de „o oglindă” de gheaţă. Dacă acele „oglinzi” sunt suficient de mari, chiar şi o pală uşoară de vânt va putea să deplaseze rocile înconjurate de gheaţă. Odata aflate în mişcare, rocile se deplasează cu intermitenţe, schimbându-şi uneori direcţia destul de brusc, dacă vântul îşi modifică cursul.
“Lava albastră”, frumuseţea mortală care atrage turiştii la poalele vulcanului Kawah, Indonesia
La prima vedere, acest vulcan pare să fie acoperit de râuri de lavă albastră, însă în realitate este vorba de altceva. Imaginile cu râurile de “lavă albastră”, care curg pe versanţii vulcanului Kawah Ijen din Java sunt pur si simplu impresionante. Nu este însă vorba de lavă, ci de sulf, care, în contact cu aerul, ia foc şi arde cu flacără albastră. Gazul care conţine sulf iese din crăpăturile vulcanului, din cauza presiunii mari şi a temperaturii înalte (aproximativ 600 de grade Celsius).
În contact cu aerul, gazul se aprinde, iar flăcările ajung până la 5 metri înălţime. Cei care se apropie de această zonă trebuie să poarte mască de gaze, pentru că aerul este plin de dioxid de sulf. Nimeni nu rezistă aici dacă nu se protejează. Localnicii săraci extrag din vulcan sulf, pe care apoi îl vând. Uneori, ei lucrează noaptea, ca să scape de căldura ucigătoare din timpul zilei. Mulţi dintre ei sunt atât de săraci încât folosesc în loc de mască o cârpă umedă, pe care şi-o leagă peste nas. Unii au primit de la turişti măşti speciale, însă nu le mai pot folosi, pentru că nu au bani să le schimbe filtrele.
Plaja ascunsă din Mexic
Playa Escondida, din Insulele Marieta, Mexic, este o mică „plajă ascunsă” care se poate vedea printr-o mare deschizătură în stâncă, dar la care turistul nu poate ajunge prea uşor pentru că trebuie să înoate printr-un tunel. Insulele Marieta, arhipelag nelocuit, sunt situate în largul zonei de coastă a statului mexican Nayarit.
Lacul Roz din Australia
Hillier este un captivant lac roz situat în Australia de Vest. Apa lacului poate deveni de culoarea unui cocktail de căpşuni şi lapte. Lacul are o lungime de aproximativ 600 de metri, şi o lăţime de 250 m înconjurat de arbori şi arbuşti. Lacul a fost descoperit de Matthew Flinders, în 1802, când a urcat pe cel mai înalt vârf al insulei Middle Island. Fiind situat într-o pădure de eucalipţi, lacul nu poate fi zărit decât de sus. În apă se poate înota.
Lacul este situat chiar lângă Oceanul Pacific. Se pare că o reacţie dintre sarea şi bicarbonatul de sodiu colorează apă în roz, dar şi o algă sărată, denumită Dunaliella. Culoarea roz este mai puţin accentuată atunci când este privită de la suprafaţă, dar este foarte vie când este văzut din aer. Cu toate acestea, spre deosebire de alte lacuri roz din întreaga lume, apă este încă în mod distinct roz chiar şi atunci când este pusă în pahar.
Enigmaticele „cercuri vrăjite” din Namibia
În deşertul din Namibia, sudul Africii, există nilşte formaţiuni stranii, care îşi fac apariţia pe neaşteptate şi despre care localnicii spun că ar fi create de paşii zeilor. Deşi au fost investigate cu mijloace ştiinţifice, până acum nimeni nu a reuşit să le dezlege misterul. Cercurile vrăjite apar pe suprafeţe înverzite, sub forma unor zone cu diametrul de minimum de 2 metri şi maximum 12 m, unde nu mai creşte iarba. Biologul Walter Tschinkel de la Universitatea din Florida a văzut pentru prima dată cercurile în 2005, atunci când a vizitat Rezervaţia Naturală NamibRand.
La o primă vedere, a considerat că fenomenul este cauzat de termitele care eliberau gaze şi otrăveau vegetaţia. Dar, atunci când el şi soţia sa s-au întors în 2007 pentru a analiza cercurile, au descoperit că sub ele nu exista nici urmă de termită. În aceste condiţii, Tschinkel a apelat la imaginile prelevate prin satelit. Comparând imaginile realizate timp de 4 ani, biologul a confirmat că cercurile sunt „vii”, sau dinamice, căci ele dispar şi reapar periodic. Extrapolând, Tschinkel a calculat că cel mai mic cerc are un ciclu de viaţă de 24 de ani, în timp ce formele mai mari pot persista până la 75 de ani, scrie. În ultimii 10 ani, oficialităţile au vândut „cercuri vrăjite” către ecoturişti contra sumei de 50 de dolari bucata. Cumpărătorii nu devin proprietarii pământului, ci mai curând îl „adoptă”, aşa cum se întâmplă cu stelele. Fiecare cerc este marcat cu data la care a fost cumpărat, iar cumpărătorii primesc datele prin GPS pentru a afla localizarea acestuia şi a-l urmări prin Google Earth. Biologul a vizitat toate cercurile cumpărate şi le-a măsurat de la an la an. Astfel, şi-a dat seama că media de viaţă a cercurilor este de 6 decenii.